Media

Ars Electronica - 40 de ani de cooperare artă-știință out of the box

I, Human, o privire spre România luminii coerente

"I, HUMAN" este un proiect produs de Asociaţia Culturală ARTMIX, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, având ca partener CETAL – Centrul de Tehnologii Avansate cu Laseri din cadrul INFLPR –Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiației.

Premiul Nobel în Fizică pentru 2019

nobel_laureates_for_physics_2019_800x600.jpg

Premiul Nobel în Fizică în acest an a fost acordat pentru "contribuţii la înţelegerea evoluţiei universului şi a poziţiei Pământului în cosmos"; o parte - jumătate din premiu îi revine lui James Peebles "pentru descoperiri teoretice în domeniul cosmologiei", cealaltă parte - jumătate a fost acordată lui Michel Mayor şi lui Didier Queloz pentru "descoperirea unei exoplanete ce orbitează în jurul unei stele de tipul Soarelui".

Cercetarea din INFLPR pe coperta jurnalului Nanoscale

nanoscalect_800x600.jpg


Studiul "Imaging dopant distribution across complete phase transformation by TEM and upconversion emission", Nanoscale, 2019, 11, 16743 - 16754 este promovat pe coperta faţă a jurnalului Nanoscale (FI=6.9), vol. 11, issue 36.

Curs de scriere la INFLPR

Președintele Asociației „Ține de Noi” a susţinut cursul "Writing Masterclass - Învaţă cum să comunici fluent şi coerent, în scris" în perioada 14-15 septembrie 2019, la sediul INFLPR. Un workshop practic, de 14 ore, care ajută la structurarea ideilor.

Noaptea Cercetătorilor 2019

Vă invităm să fiţi alături de noi la Noaptea Cercetătorilor în data de 27 septembrie 2019, în Parcul Tineretului, începand cu ora 16.

Festivalul Ars Electronica 2019

CETAL a participat ca partener în proiectul artistic iHUMAN prezentat de ARTMIX (The Saint Machine) la festivalul Ars Electronica din Linz, Austria (5-9 septembrie 2019).

„Noaptea cercetătorilor” invită românii să ia parte la un experiment științific dedicat magnetismului

Echipa Noaptea cercetătorilor propune o temă de vacanță de cinci minute tuturor celor ce vor să participe la un experiment științific național: construirea unei hărți magnetice a României. Nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar participanții au nevoie doar de un telefon smart.

INVENTICA 2019

Raport informativ privind participarea INFLPR la AL XXIII-LEA SALON INTERNAŢIONAL AL INVENŢIILOR Şl CERCETĂRII ''INVENTICA 2019'' - 26.06.2019-28.06.2019, Iaşi, România.

Laboratorul LaMP din CETAL

lab2_33.jpg

Mai jos, puteţi urmări un video promoţional despre tehnologia de placare cu laserul şi echipamentele specifice care se află în Laboratorul LaMP din CETAL. Aplicaţiile posibile ale acestei tehnici sunt: creşterea durităţii suprafeţelor pieselor metalice, corectarea geometriei, repararea defectelor, sudarea, imprimarea 3D, alierea in-situ.

EUROINVENT 2019, IAŞI, ROMÂNIA

Raport informativ privind participarea INFLPR la EUROINVENT 2019 IAŞI, ROMÂNIA.

Emite continut