Seminar INFLPR, Miercuri, 26.04.2017, ora 12:00, Laborator FPFN - 220, Dr. Calin V. ATANASIU: "Modelarea instabilitatilor MHD de tip Wall Touching Kink Modes (WTKM) in instalatia tokamak ITER"

Seminar INFLPR

Miercuri, 26.04.2017, ora 12:00

Laborator FPFN - 220, sala de seminar a INFM

Titlu: "Modelarea instabilitatilor MHD de tip Wall Touching Kink Modes (WTKM) in instalatia tokamak ITER"

Prezinta: Dr. Calin V. ATANASIU

Rezumat: Descoperite in 1996, la tokamakul JET, instabilitatile “Wall Touching Kink Modes (WTKM)” [instabilitati prin care plasma atinge peretele tokamak] sunt excitate in mod frecvent in timpul evenimentelor de deplasare verticala ale plasmei tokamak, cauzand forte laterale foarte mari asupra carcasei tokamak. Aceste forte nu pot fi acceptate intr-un tokamak. In timpul disruptiilor, circulatia curentului electric intre plasma si perete joaca un rol important in dinamica plasmei, determinand amplitudinea si localizarea acestor forte.
Lucrarea de fata prezinta o etapa initiala in implementarea unei structuri tokamak 3D intr-un model magneto-hidrodinamic. Astfel, am elaborat un model matematic al curentilor de suprafata ce apar in astfel de disruptii, prin considerarea a doua componente: una de divergenta nula si cealalta cu divergenta potential nenula. In mod corespunzator, s-au definit doua functionale energetice. Drept aplicatie, s-a considerat geometria reala a tokamakului ITER, cu marimile fizice de interes, variabile in timp si spatiu. Modelul elaborat si metodologia de calcul au fost verificate pe un model cu solutie analitica, eroarea relativa, la o discretizare suficient de mare, a fost de 0.001.
Lucrarea de fata a fost elaborata in colaborare cu Departamentul de Teoria Plasmei de la Laboratorul de Fizica Plasmei din Princeton, SUA si Laboratorul de Teoria Plasmei de la Institutul Max-Planck pentru Fizica Plasmei din Garching, Germania. La solicitarea partenerilor nostri de la Garching, am acordat statutul de «open source licence» codului numeric elaborat de noi pentru aceste modelari. Astfel, acum, acest cod este la dispoztia intregii comunitati de fuziune din Europa.