Vizită a misiunii diplomatice din Republica Chile la Măgurele

La inițiativa domnului George Tuță, chestor al Camerei Deputaților din Romania, a fost organizată o vizită a misiunii diplomatice din Republica Chile la Măgurele pentru întâlniri cu reprezentanți ai unor institute de pe platformă.

Republica Chile a fost prima țară din America de Sud care a încheiat Acordul de Asociere cu UE, obiectivul principal fiind inițierea unor cooperări bilaterale în domenii de cercetare de interes comun. În ceea ce privește dezvoltarea relațiilor româno-chiliene, o oportunitate este reprezentată de extinderea unui acord cadru de cooperare tehnică, științifică și tehnologică încheiat între guvernele celor două țări.

Pe parcursul vizitei au fost abordate subiecte cu privire la proiectele de cercetare naționale și internaționale ale institutelor, cât și despre inovare și cooperare în domeniul stocării energiei.

Echipa INFLPR

VRC1
VRC2
VRC3
 
VRC4